Extracție dentară

Ce trebuie să știi despre extracția dentară

Extracția dentară sau exodonția este o intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează un dinte afectat. Apelăm de regulă la această procedură ca o ultimă soluție, atunci când dintele afectat nu poate fi salvat prin nicio altă metodă (este foarte cariat, afectat de parodontoză, spart sau poziționat greșit). Este un proces prin care am trecut cu toții măcar o dată în viață și s-a realizat încă din cele mai vechi timpuri.

Grație evoluției tehnicilor moderne ale stomatologiei, extracțiile dentare se realizează astăzi mult mai ușor și cu inconveniențe minime pentru pacienți, utilizându-se cel mai frecvent anestezia locală.

Extracțiile dentare au scopul de a stopa răspândirea infecției dintelui afectat către ceilalți dinți din jur și de a preveni evoluția bolilor parodontale.

Programează-te acum într-una din locațiile noastre!

Intră în legătură cu consilierul nostru pentru informații legate de disponibilitate, servicii oferite și prețuri.

Form by ChronoForms - ChronoEngine.com

Extracția dentară – indicații și contraindicații

Există o serie de situații în care extracția dentară este o procedura de tratament recomandată – atunci când dintele nu mai poate fi salvat sau restaurat cu ajutorul coroanelor dentare, plombelor sau altor mijloace sau atunci când dintele este afectat de boli parodontale.

În schimb, extracțiile dentare nu sunt recomandate femeilor însărcinate sau persoanelor care suferă de anumite boli cronice (boli cardiace, leucemie, imunitate scăzută, tulburări de coagulare ale sângelui etc.).

Tipuri de extracții dentare

Există mai multe tipuri de extracții dentare, adecvate cazurilor simple sau care necesită intervenții chirurgicale laborioase:

  • Extracții dentare simple – se folosesc în cazurile în care dintele este vizibil, erupt în cavitatea bucală și ușor de extras cu instrumentele clasice și nu există riscuri de fracturări ale dintelui sau alte complicații. De regulă, această procedură se realizează cu ajutorul anesteziei locale
  • Extracții dentare chirurgicale – se folosesc în cazurile în care sunt implicate riscuri mai mari, cum este fracturarea osului alveolar, iar dintele nu este ușor accesibil, ci inclus

Ce tipuri de extracții dentare pot alege la clinica Dentrust?

La clinica Dentrust, specialiștii noștri realizează următoarele tipuri de extracții:

  • Extracție dinți incluși
  • Extracție măsea de minte

Cum se desfășoară extracția dentară?

În urma consultației și a altor teste realizate de medicul stomatolog, dacă acesta decide că nu există alte soluții de salvare a dintelui afectat, se poate începe procedura de extracție dentară.

Medicul va face o radiografie dentară pentru a vedea îndeaproape poziționarea dintelui și lungimea acestuia și va pune pacientul sub anestezie locală pentru ca acesta să nu simtă durere pe parcursul procedurii. Este posibil ca pacientul să simtă o ușoară presiune în momentul extracției. Pentru aceasta, se folosește de regulă un clește dentar.

Ce trebuie să fac după procedura de extracție dentară?

Pacienții ar trebui să evite alimentele și băuturile calde, alcoolul și fumatul și să acorde atenție igienei orale, însă cu mare grijă la zona extracției. Sângerările pot apărea în primele zile după extracție dar acest lucru nu ar trebui să provoace îngrijorări. Pot apărea și dureri pentru care se pot folosi analgezice ușoare. Doar în cazul în care durerile persistă sau apar infecții, trebuie să ne prezentăm cât mai rapid la cabinetul stomatologic.

Cum afectează extracția dentară sănătatea dento-maxilară?

Deși în unele cazuri extracția dentară este recomandată, această procedură poate cauza și o serie de complicații – migrarea dinților din jur afectează sănătatea dentară și poate determina probleme ale articulației maxilare sau ale ocluziei.

Specialiștii recomandă, așadar, înlocuirea dintelui pierdut prin extracție cu un implant dentar pentru recăpătarea confortului personal și a integrității zâmbetului.

Image
Art of dental surgery.

SERVICII

UTILE

CONTACT

dentrust-auriu.png