Implant dentar

Despre implantul dentar și beneficiile acestuia.

Implantologia s-a bucurat în ultimii ani de o dezvoltare semnificativă, atât din punct de vedere al tehnologiilor apărute, cât și al echipamentelor, materialelor și expertizei specialiștilor. Toți acești factori au contribuit la o cerere din ce în ce mai mare de implanturi dentare, dar și la un nivel de calitate superioară, siguranță sporită și o rată de succes crescută a acestor tipuri de intervenții.

Implantul endoosos, cunoscut sub termenul popular de implant dentar, presupune o intervenție chirurgicală prin care corpul implantului (șurubul din titan) este inserat în osul maxilar cu scopul de a înlocui rădăcina lipsă.

Ulterior, în funcție de caz, se va realiza o lucrare protetică (punte dentară, coroană dentară etc.) pentru a îndrepta sau alinia dinții.

Implanturile dentare sunt realizate din titan, un material biocompatibil și osteointegrabil, recunoscut pentru rezistența sa pe termen lung.

Implanturile dentare reprezintă o alternativă viabilă și eficientă pentru pacienții care au pierdut unul sau mai multi dinți din cauza cariilor dentare, a bolilor parodontale, a unor leziuni sau din alte motive de sănătate.

Programează-te acum într-una din locațiile noastre!

Intră în legătură cu consilierul nostru pentru informații legate de disponibilitate, servicii oferite și prețuri.

Avantajele implantului dentar

  • Fixare eficientăimplanturile dentare sunt concepute pentru a se integra în maxilarul pacientului, astfel că oferă un suport stabil pentru dinții artificiali 
  • Avantaje de ordin esteticimplanturile dentare imită aspectul dinților naturali iar pacientul se poate bucura de zâmbetul de altădată și își poate redobândi încrederea în sine,  diferențele estetice fiind minimale
  • Confort crescutdatorită integrării optime în osul maxilar, implantul dentar elimină disconfortul protezelor clasice iar pacientul poate zâmbi sau mânca fără a experimenta durere sau o senzație neplăcută la mestecare
  • Durabilitateimplanturile dentare au o durată de viață crescută datorită modalității de fixare și a materialelor de calitate din care sunt confecționate. Cu o îngrijire corespunzătoare din partea pacientului, unele implanturi pot rezista o viață întreagă
  • Protejarea dinților sănătoși și a structurii osoaseimplanturile dentare reprezintă o soluție de restaurare dentară care stimulează sănătatea structurii osoase. În plus, ele nu afectează dinții alăturați spre deosebire de alte tratamente care necesită șlefuirea dinților din jur (punțile dentare)

Tipuri de implanturi dentare

Cele mai sigure și recunoscute tipuri de implant dentar de către ADA (Asociația Dentară Americană) sunt:

  1. Implanturile endosteale – sunt inserate chirurgical direct în osul maxilarului și necesită o perioadă de vindecare a țesutului gingival
  2. Implanturi subperiostale – sunt formate dintr-un cadru de metal fixat pe maxilar sub țesutul gingival, urmând ca apoi să fie ancorați dinții artificiali

Cum identificăm un candidat potrivit pentru procedura de implant dentar?

Candidatul ideal pentru un implant dentar trebuie să aibă în primul rând o stare de sănătate bună și o igienă orală corespunzătoare – consultațiile periodice la cabinet, dar și o igienă orală ireproșabilă sunt factori critici în determinarea succesului pe termen lung al unui implant dentar.

Maxilarul pacientului trebuie să fie puternic si este indicat să aibă țesuturi sănătoase ale gingiei. Însă, în funcție de expertiza medicului stomatolog și de particularitățile situației fiecărui pacient, se poate decide dacă implantul dentar este sau nu soluția optimă de tratament.

În afara particularităților date de fiecare caz în parte, există și o serie de factori legați de stilul de viață al pacientului (consumul de alcool, fumatul) care pot afecta vindecarea sau rata de succes a implantului.

Implanturile dentare nu sunt recomandate în cazul pacienților aflați încă în perioada de creștere – copiii, respectiv adolescenții, din cauza faptului că oasele maxilare își modifică în continuare volumul iar implantul nu se va putea fixa corespunzător și va migra împreună cu osul.

Care este procedura corectă de îngrijire înainte și după inserarea implantului dentar?

Asemeni grijii acordate dinților naturali, și implanturile dentare necesită o igienă orală corespunzătoare acasă, precum și vizite frecvente la medicul stomatolog. Timpii de recuperare pot varia în funcție de specificul fiecărui caz în parte, dar și de tipul implantului. Înainte de procedură se recomandă administrarea de antibiotice pacientului pentru minimizarea riscului de apariție al infecției și utilizarea apei de gură dezinfectante.

Pentru a menține implanturile în cea mai bună stare, se recomandă atât îngrijirea la domiciliu, cât și igienizarea profesională la cabinet o dată la 4 sau 6 luni. Controalele de rutină sunt importante de asemenea pentru monitorizarea implantului, a stării dinților și a gingiilor, dar și a ocluziei.

Produse și tehnici folosite în cadrul clinicii Dentrust pentru inserarea implantului dentar

Image
Art of dental surgery.

SERVICII

Utile

CONTACT

dentrust-auriu.png